Barack Obama a propus noi măsuri pentru ieşirea din criza financiară
Noile măsuri propuse de Obama vizează încurajarea afacerilor mici, prin diminuarea drastică a taxelor. Congresul american va dezbate propunerile lui Obama în următoarele săptămâni.
Preşedintele american Barack Obama lansează o nouă strategie de ieşire din criză. Obama vrea cu orice preţ stabilizarea pieţei muncii! El a cerut miercuri guvernului federal al Statelor Unite cal puţin 150 de miliarde de dolari pentru ieşirea, fie şi forţată, din criză.
Noile măsuri propuse de Obama vizează încurajarea afacerilor mici, prin diminuarea drastică a taxelor. Noile investiţii ar putea beneficia de avantaje fără precedent, precum scutirea totală de taxe pe profit în primul an de funcţionare.
Obama vrea şi un stimulent de aproximativ 50 de miliarde de dolari pentru investiţii în întărirea infrastructurii de transport maritim şi rutier. O altă propunere este adresată direct cetăţenilor americani cărora preşedintele le cere mai multă cumpătare în folosirea energiei. Congresul american va dezbate propunerile lui Obama în următoarele săptămâni.