MENIU

Banfield, primul titlu în Argentina, după 113 ani!

Suporterii lui Banfield, în extaz după ce favoriţii au câştigat Apertura

Gruparea din Buenos Aires a pierdut în ultima etapă din Apertura, 0-2 cu Boca, dar a câştigat primul titlu din istorie, graţie eşecului contracandidatei, Newell\'s, la San Lorenzo.

Fanii lui Banfield au trecut prin toate emoţiile în partida cu Boca, din deplasare, din ultima etapă. Gruparea din zona de sud a Buenos Aires-ului era în luptă directă cu cei de la Newell\'s pentru titlul în Apertura şi avea nevoie de puncte în meciul cu galben-albaştrii.

Doar că Martin Palermo a punctat de două ori pentru Boca, prima dată dintr-un penalty în minutul 7, apoi după aproape o oră de joc, iar gazdele au câştigat cu 2-0. Dacă Newell\'s ar fi câştigat partida cu San Lorenzo, ar fi depăşit-o pe Banfield în clasament şi ar fi câştigat Apertura.

Din fericire pentru suporterii lui Banfield, San Lorenzo s-a impus cu acelaşi scor, 2-0, ambele goluri aparţinându-i lui Fabian Bordagaray, şi a trimis titlul la Buenos Aires.  A fost primul titlul din istoria de 113 ani a lui Banfield!

Mai multe articole despre:
Buenos Aires titlu Banfield campioană