MENIU

Băncile româneşti au fost chemate să dea socoteală la Bruxelles

Foto: ura-inform.com

Reprezentanţi ai FMI, Comisiei Europene şi ai BNR-ului s-au întâlnit marţi la Bruxelles cu directorii principalelor grupuri bancare străine de pe piaţa românească pentru a semna un angajament individual privind menţinerea finanţării în România.

Băncile din România au trebuit să dea socoteală pentru că nu au reluat creditarea, nici în cazul populaţiei, nici în cazul agenţilor economici. Ba mai mult, există bănci care mai mult scot bani din ţară decât să alimenteze economia.

Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană doresc să afle motivele acestor retrageri de fonduri, mai ales că reprezentanţii băncilor au promis, la reuniunea de la Viena din martie că vor reînnoi liniile de finanţare. Retragerile au însumat aproape 2,3 miliarde de euro, de două ori mai mult decât valoarea finanţărilor noi.

Reprezentanţii Băncii Naţionale neagă faptul că instituţiile bancare nu vor să susţină economia şi scot din ţară.