MENIU

Băncile au redus, în iulie, dobânzile, ca urmare a scăderii ROBOR şi EURIBOR

Foto: Realitatea TV
Foto: Realitatea TV

Din această lună, băncile recalculează dobânzile la credite. Şi pentru că dobânzile de referinţă, atât cea pentru lei cât şi cea pentru euro, sunt mai mici decât la începutul anului, costurile împrumuturilor scad.

BCR a redus dobânzile la creditele in lei, pentru persoane fizice, cu până la 3,25 puncte procentuale. Raiffeisen şi CEC Bank au tăiat 4 puncte procentuale din dobânzile creditelor ]n lei, iar la împrumuturile în euro dobânzile au scăzut în medie cu 0,5 procente.

Alpha Bank şi GE Money au redus dobânda la împrumuturile în moneda unică europeană cu 0.88 puncte procentuale. Unicredit Ţiriac Bank a scăzut dobânzile la Creditul pentru Orice cu până la 4,8 puncte procentuale. Intesa Sanpaolo Bank a diminuat dobânzile cu până la 4 puncte procentuale pentru creditele de nevoi personale în lei.

În aceste condiţii cele mai ieftine credite de pe piaţă au o dobândă de 8% pentru euro şi 13% pentru lei. Faţă de începutul anului dobânda de referinţă pentru lei a scăzut cu 4 procente iar pentru euro, cu un procent.
Mai multe articole despre:
bănci credite dobânzi ROBOR EURIBOR