Banca nr. 1: Te amânăm cu plata dacă eşti şomer
Şomerii datornici la cea mai mare bancă din piaţa în funcţie de active, BCR, ar putea fi păsuiţi, pentru o perioadă, de la plata ratelor, iar clienţii bun-platnici pot să-şi mărească scadenţele pentru a-şi micşora ratele. Este primul jucător care anunţă o strategie de protejare a clientelei proprii şi care, în acelaşi timp, face declaraţii de relaxare a creditării, situaţie asupra căreia ultimul cuvânt ăl are BNR. BCR îşi adaptează oferta şi ultimelor evoluţii de pe piaţa muncii, unde este aşteptată o creştere alarmantă a numărului de şomeri, criza punând în pericol circa 150.000 de posturi în 2009.