Bacalaureatul nu se modifică chiar dacă legea educaţiei a fost declarată neconstituţională
Noua metodologie de bacalaureat a fost propusă iniţial în noua lege a educaţiei însă în final a fost oficializată printr-o ordonanţă de urgenţă, în luna septembrie a acestui an.
Chiar dacă legea educaţiei naţionale a fost declarată neconstituţională, elevii de clasa a XII-a nu vor avea de suferit.
Dacă noua formulă a examenului de bacalaureat rămâne valabilă, nu acelaşi lucru se poate spune despre celelalte modificări ale sistemului de învăţământ. Prevederi, precum învăţământul obligatoriu de 11 clase (inclusiv grupa pregătitoare), manualele opţionale sau programa bazată pe competenţe, rămân deocamdată suspendate.
Legea prevedea ca programele şcolare să acopere maximum 75% din numărul de ore, 25% urmând a fi alocate cadrelor didactice pentru \"individualizarea modului de predare\". De asemenea, planurile-cadru de învăţământ pentru învăţământul secundar ar cuprinde 60% discipline din trunchiul comun, 20% curriculum diferenţiat şi 20% curriculum la decizia şcolii/curriculum în dezvoltare locală.
De asemenea, potrivit noii Legi a educaţiei naţionale, şcolile urmau să fie conduse de consilii de administraţie din care să facă parte atât părinţi, profesori, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Consiliul ar fi ales directorul, care nu ar fi avut dreptul să facă parte din niciun partid politic, din momentul intrării în vigoare a legii (prevedere declarată neconstituţională).
Eliminarea condiţiei de vechime pentru ocuparea unui post în învăţământul superior este o altă măsură cuprinsă în Legea educaţiei naţionale.
Evaluarea elevilor
Legea educaţiei naţionale prevede evaluări la nivelul şcolii a competenţelor elevilor la sfârşitul claselor a II-a, a VI-a, a X-a, dar şi evaluări naţionale la sfârşitul claselor a IV-a, a VIII-a şi a XII-a.
În plus, la nivelul unităţilor de învăţământ, se reglementează învăţământul pentru copiii şi tinerii capabili de performanţe deosebite. Astfel, se pot organiza la nivelul şcolii grupe sau clase cu olimpici cu condiţii speciale de performanţă. Copiii capabili de performanţe înalte beneficiază, indiferent de vârstă, de programe educative care le respectă particularităţile de învăţare.
Curtea Constituţională a admis sesizarea făcută de PNL şi a decis că Legea educaţiei contravine Constituţiei. Noua lege nu va putea fi promulgată de preşedinte, fiind trimisă din nou spre aprobare la Parlament.