MENIU

BACALAUREAT 2019. Cum se calculează media la bac. Formula prin care se face calculul

BACALAUREAT 2019. Examenul maturității este un pas mai departe pentru elevii care au absolvit liceul. Media de la BAC este importantă pentru ei după un studiu de 4 ani, dar și pentru a se înscrie mai departe la facultate sau pentru a urma alte școli superioare.

BACALAUREAT 2019. Cum se calculează media la Bac 2019

Ca să calculezi media finală a examenului de Bacalaureat, trebuie să faci o formulă foarte simplă. Mai exact: Media aritmetică – suma unui număr de variabile împărțit la numărul lor. Media aritmetică = (a+b)/2.

În cazul examenului de BAC se susțin trei probe scrise, astfel că vor exista trei note. Media de BAC se va calcula: (a+b+c)/3. Prin urmare, dacă un elev a obtinut următoarele note la examenul național de bacalaureat: Limba Română – 8,5; Matematică – 8; Chimie 9,40. Media la BAC se calculează în felul următor: (8,5+8+9,40)/3= 8,63.

Subiecte Matematică BAC 2019. Regulament

Subiecte Matematică BAC 2019.  Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. 

Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru.

Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen.

Citește și...

edu.ro subiecte matematica - In doar cateva momente se vor publica subiectele Matematica M1 de la Bac 2019 dar si baremele oficiale de la Ministerul Educatiei. Realitatea.net va tine informati cu update-uri despre subiecte si rezolvarea lor. Intre timp va prezentam subiectele din anii trecuti si de la simulari.

Subiecte Matematică BAC 2019. Regula

edu.ro subiecte matematica

ment

Subiecte Matematică BAC 2019.  Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. 

Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru.

Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen.

La probele scrise mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. 

Bacalaureat 2019 Subiecte Română: Verifică subiectele și baremul de corectare

Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Subiecte Matematică BAC 2019.  Nu este permis accesul cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.  edu.ro subiecte matematica 

Magie sau un simplu truc?! Un tânăr magician din Ploiești a prezis subiectele la Bacalaureat

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.edu.ro subiecte matematica 

BAREM Română BAC 2019. Se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerințelor

Subiecte Matematică BAC 2019.  Drept consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Cele mai amuzante perle de la BAC 2019 Română

Subiecte Matematică BAC 2019. Calendarul examenului de Bacalaureat 2019

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, au început luni, 1 iulie, cu testul de Limba şi literatura română - proba E)a). Marţi, 2 iulie, s-a desfășurat proba la Limba şi literatura maternă - E)b) - maghiară, germană, sârbă, croată, slovacă, turcă, ucraineană și italiană. 

BACALAUREAT 2019. Calendar complet

Miercuri, 3 iulie, va avea loc proba obligatorie a profilului - E)c).

Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării - E)d), este programată joi, 4 iulie.

Pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris 136.087 de candidaţi din toate promoţiile (116.316 candidați din promoția curentă, respectiv 19.771 de candidați din promoțiile anterioare). edu.ro subiecte matematica 

Modele de subiecte pentru Bacalaureat 2019

Subiecte Matematică BAC 2019. Când se afișează rezultatele?

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 8 iulie (ora 12:00).

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00-16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 13 iulie. 

BAC 2019 olimpici: Subiecte, barem, rezolvări și rezultate

Ministerul Educației Naționale pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 1 - 4 iulie, între orele 8:00 - 16:00.

Subiecte Matematică BAC 2019. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

susţinerea tuturor probelor scrise şi obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise. edu.ro subiecte matematica 

Manifestul unui eleve de clasa a 12-a. Ce a scris la simulare BAC 2019? A luat nota 1

Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu au reuşit să obţină note la fiecare materie peste 5 sau nu au obţinut o media peste nota 6 la BACALAUREAT 2019 , precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”. 

BAC 2019 olimpici: Subiecte, barem, rezolvări și rezultate

Subiecte Matematică BAC 2019.  Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Se consideră că aceşti candidaţi nu au promovat examenul de bacalaureat.

Rezultatele examenului naţional de BACALAUREAT 2019 sunt publice. 

BACALAUREAT 2019: Proba la limba maternă. Subiecte și bareme de rezolvare

Pentru comunicarea rezultatelor finale ale BACALAUREATULUI 2019 se întocmesc şi se afişează liste nominale care cuprind: numele şi prenumele candidaţilor, notele obţinute la fiecare probă scrisă, media generală, acolo unde este cazul, participarea şi, după caz, rezultatele obţinute la probele de evaluare a competenţelor şi rezultatul final: „reuşit"/„respins"/„neprezentat"/„eliminat din examen”.

Subiecte Matematică BAC 2019. Contestațiile la BAC 2019

BACALAUREAT 2019- Contestaţiile la probele scrise se depun şi se înregistrează la centrul de examen, în perioada prevăzută de calendarul examenului de BACALAUREAT 20198.edu.ro subiecte matematica 

Preşedintele, împreună cu unul dintre vicepreşedinţi, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestaţiile şi le înregistrează. 

Manifestul unui eleve de clasa a 12-a. Ce a scris la simulare BAC 2019? A luat nota 1

Cererile prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, însoţite de un borderou în care se precizează numele candidaţilor şi probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusă contestaţia se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen.edu.ro subiecte matematica 

Subiecte Matematică BAC 2019.  După centralizarea cererilor prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, lucrările se secretizează. Secretizarea se face, în toate centrele zonale de evaluare din judeţ, cu acelaşi tip de hârtie pusă la dispoziţie de comisia de bacalaureat judeţeană/a municipiului Bucureşti . După aceasta, se aplică ştampila BACALAUREAT 2019.

În cazul în care Comisia naţională de Bacalaureat decide organizarea de centre de contestaţii la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, lucrările se înaintează, prin delegat, comisiei judeţene /a municipiului Bucureşti de contestaţii, singura în măsură să acorde o nouă notă lucrării. Totodată, se transmite un borderou în care se menţionează proba de examen, disciplina, tipul de subiect, numărul de ordine al lucrărilor şi numărul de pagini pentru fiecare lucrare contestată.

Comisia Naţională de Bacalaureat poate stabili organizarea de centre de contestaţii la nivel regional. Componenţa comisiei de contestaţii din centrele regionale este stabilită de comisia de bacalaureat judeţeană din judeţul unde a fost stabilit sediul centrului de contestaţii, cu acordul Comisiei Naţionale de Bacalaureat. 

Rezultate simulare BAC 2019. 42% dintre elevii de clasa a 12-a au promovat. Probleme la clasa a 11-a

În cazul în care se organizează centre regionale de contestaţii, lucrările de la centrele zonale de evaluare, ale căror rezultate iniţiale au fost contestate, se înaintează, prin delegat, comisiei de bacalaureat judeţene/a municipiului Bucureşti. Aceasta numerotează lucrările contestate, pentru fiecare probă scrisă, disciplină şi tip de subiect şi le transmite comisiei regionale de contestaţii, singura în măsură să acorde o nouă notă lucrării.edu.ro subiecte matematica 

Subiecte Matematică BAC 2019. Notele

Pentru lucrările care au primit iniţial note cuprinse între 4,50 – 4,99, inclusiv notele de 4,50 şi 4,99, sau o notă cel puţin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestaţii.

Subiecte Matematică BAC 2019.  Pentru lucrările care au primit iniţial, la comisia din centrul zonal de evaluare, alte note decât cele menţionate la aliniatul (1), nota definitivă este nota acordată de comisia judeţeană de contestaţii/a municipiului Bucureşti, dacă între nota iniţială şi nota acordată la contestaţii se constată o diferenţă de cel puţin 0,50 puncte. Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota definitivă este nota iniţială, acordată de comisia din centrul zonal de evaluare. 

Rezultate simulare BAC 2019. Anunț-BOMBĂ pentru elevi!

Nota definitivă la BACALAUREAT 2019 nu se mai modifică

Nota definitivă la BACALAUREAT 2019, acordată în conformitate cu procedura menţionată nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Comisiile de BACALAUREAT 2019 din centrele de examen operează în catalogul electronic schimbările care se impun după aflarea rezultatelor la contestaţii, recalculează, după caz, media generală de bacalaureat şi rectifică în mod corespunzător rezultatul examenului.

Subiecte Matematică BAC 2019.  Rezultatele la contestaţii la BACALAUREAT 2019 se comunică celor în drept prin afişare la avizierul centrului de examen, conform calendarului.

Pentru candidaţii proveniţi de la alte licee decât cel în care este organizat centrul de examen, comisia de examen întocmeşte extrase din catalog, care cuprind situaţia lor la examen şi le transmit liceelor respective, în vederea completării diplomelor de BACALAUREAT 2019.

Respectarea întocmai a metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat este obligatorie pentru toate persoanele implicate în această activitate. Încălcarea normelor prezentei metodologii constituie abatere disciplinară. Personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ, implicat în desfăşurarea examenului de bacalaureat răspund disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor care le revin, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare, prin care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului instituţiei. edu.ro subiecte matematica 

Edu.ro rezultate simulare BAC 2019. Câți elevi au luat note de trecere

Subiecte Matematică BAC 2019.  În cazul în care se constată diferenţe mai mari de 1,50 puncte – în plus sau în minus – între nota iniţială şi nota obţinută la contestaţii sau, după caz, între nota obţinută în cadrul examenului de bacalaureat şi nota obţinută la reevaluările decise de comisia judeţeană sau de Comisia Naţională de Bacalaureat, inspectoratele şcolare analizează situaţia, în termen de 5 de zile de la primirea rezultatelor la contestaţii, respectiv la reevaluare. În situaţii justificate, se va declanşa procedura de cercetare disciplinară, conform prezentei metodologii, pentru sancţionarea celor care se fac vinovaţi de comiterea abaterilor.

Candidații care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de BACALAUREAT. Aceștia vor relua integral examenul de Bacalaureat, cel mai devreme în a treia sesiune după cea în timpul căreia au fost eliminați.

Subiecte Matematică BAC 2019.  Candidații care au fost înscriși la examen fără a îndeplini condițiile legale de înscriere sau care au beneficiat de informații, documente sau alte forme de sprijin, obținute pe cale frauduloasă, care le-au facilitat rezolvarea subiectelor, situaţii constatate de organele în drept, sunt eliminați din examen. Dacă frauda este constatată în centrul zonal de evaluare, lucrările sunt anulate și candidaţii sunt consideraţi eliminaţi din examen.