MENIU

Avertizări meteo pentru precipitaţii şi vânt puternic în toată Europa

Foto: weather.com

Europa s-a confruntat la sfârşitul lunii ianuarie, cu intense activităţi ciclonice, motiv pentru care în multe ţări au fost în vigoare avertizări meteo pentru precipitaţii, vânt puternic sau valuri mari.

Doi cicloni foarte dezvoltaţi şi-au împărţit influenţa în toată Europa - unul de origine islandeză, care afectează ţările din vest şi din nord, altul de origine mediteraneană, activ în sud şi sud-est, aşadar şi la noi.

Prin urmare, multe ţări europene au fost sub avertizare meteo: cod galben în Peninsula Scandinavă, pentru ninsori şi viscol, cod portocaliu în Irlanda şi sudvestul Franţei, şi chiar roşu în două departamente, Pirineii Orientali şi Aude, aproape tot restul teritoriului fiind sub cod galben.

În nord-vestul Spaniei, spre Atlantic, a fost cod roşu pentru vânt puternic şi valuri mari, iar în restul ţării a fost emis cod portocaliu şi galben pentru vânt şi precipitaţii abundente.

Cod roşu a fost şi în şapte regiuni costiere din Portugalia, pentru valuri puternice, aproape tot restul ţării fiind sub cod portocaliu pentru vânt.

Şi Italia, cu excepţia zonei de nord, s-a aflat sub avertizări de cod galben sau portocaliu pentru vânt şi ploi, iar în Sardinia vântul a suflat fosrte puternic.

În vestul Greciei au fost avertizări de cod galben pentru descărcări electrice.