Avertisment dur de la ministrul Agriculturii: În România intră produse lactate care nu conțin, de fapt, lapte
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a făcut o mărturisire revoltătoare. Aceasta a susținut într-un interviu că în România intră produse lactate care nu conțin, de fapt, lapte.
„Sunt produse lactate şi produse din lapte care, practic, nu au văzut laptele! Spun că sunt din derivate din lapte. Aceste derivate pot să fie făcute din zer. Deci, în România intră produse care nu sunt de o calitate superioară”, a declarat ministrul potrivit presei.
Acesta îi sfătuiește pe românii care cumpără alimente pe bază de lapte din piețe să fie atenți dacă vânzătorii au certificat de producător, pentru a evita intermediarii.
Totodată, ministrul agriculturii a asigurat românii că prețul pâinii nu va crește de anul viitor.