Avanpremieră Opera de trei parale la Teatrul Nottara, pe 15 şi 16 mai
Spectacolul cu piesa "Opera de trei parale", de Bertold Brecht, pus în scenă la Teatrul Nottara din Capitală, în regia Dianei Lupescu, va fi prezentat, în avanpremieră, pe 15 şi 16 mai, de la ora 19.00, la sala "Horia Lovinescu".
Decorul spectacolului este realizat de Helmuth Stürmer, costumele sunt create de Lia Manţoc, iar coregrafia îi aparţine lui Florin Fieroiu. Muzica live, semnată de Kurt Weill, este interpretată de orchestra condusă de Lucian Vlădescu, avându-l drept consultant pe compozitorul Vasile Şirli.
Premiera oficială a spectacolului va fi programată în deschiderea stagiunii 2009-2010.
„Opera de trei parale”, textul care l-a consacrat pe Brecht pe plan mondial, a fost pus pentru prima dată în scenă în 1928, la Berlin. După al Doilea Război Mondial, piesa a devenit unul dintre titlurile importante de pe afişele scenelor germane atât în Est, cât şi în Vest. În câteva decenii, graţie popularităţii textului şi a muzicii, „Opera de trei parale” s-a consacrat ca o creaţie legendară a teatrului secolului XX.