MENIU

Autorităţile din Pisa oferă până la 1.000 de euro romilor care acceptă să părăsească Italia

Foto: urrcr.ro

Autorităţile din Pisa oferă între 500 şi 1.000 de euro familiilor de romi ca să accepte să se întoarcă în ţara lor de origine, relata vineri Corriere della Sera.

Până în prezent, patru familii, adică 12 persoane, au acceptat propunerea şi în decurs de câteva zile vor lua autocarul către România. Măsura de îndepărtare ar putea viza, în vitor, şi cetăţenii extracomunitari, tot cu condiţia ca aceştia să fie de acord.

Cei care vor să profite de această iniţiaitvă trebuie să accepte "să nu se mai întoarcă în Italia timp de cel puţin un an" şi să renunţe la a mai locui în tabere construite "în locuri publice sau private care nu sunt destinate acestui lucru".

Romii din Pisa sunt majoritatea cetăţeni români şi în calitate de membri UE, au dreptul să intre în orice stat european fără restricţii, subliniază cotidianul italian.

"Repatrierea voluntară este o idee care ne-a venit în timpul monitorizării taberelor ilegale. Au existat câţiva romi care ne-au cerut să îi ajutăm să se întoarcă acasă şi am decis, împreună cu serviciile sociale, acest experiment în colaborare cu regiunea Toscana", a explicat Maria Paola Ciccone, însărcinată cu politicile sociale în comuna Pisa.

Oficialul a admis că există riscul unor "înşelăciuni": "Este un risc. Măsura nu este destinată tuturor, ci numai acelor persoane care merită şi care sunt de încredere".

Mai multe articole despre:
români Italia romi Repatriere Pisa