Autorităţile ateniene au inaugurat noul Muzeu al Acropolei
Ceremonie la Atena, unde autorităţile au inaugurat Muzeul Acropolei, chiar în vecinătatea colinei pe care se află Partenonul. Evenimentul a marcat o etapă în campania de a readuce în Grecia sculpturile de marmură care decorau templul, luate de britanici la începutul secolului al 19-lea, aflate acum la British Museum.
"Partenonul şi sculpturile sale au fost victima jafului. Această crimă va fi corectată astăzi. Sculpturile de aici le cheamă înapoi pe cele aflate la Londra.", a declarat Antonis Samaras, ministrul grec al Culturii .
Autorităţile elene au declanşat o amplă campanie la începutul anilor 80 ca aceste sculpturi să fie readuse în Grecia. Fără succes, însă. Oficialii de la British Museum au refuzat sub motiv că în Grecia nu există un muzeu în care statuile să fie apărate de poluare şi de ploile acide. Muzeul Acropolei va oferi protecţia cerută de englezi.
Statuile şi basoreliefurile care decorează Partenonul au fost realizate în secolul al cincilea înainte de Hristos de cel mai mare sculptor al antichităţii, Fidias. O parte dintre ele au fost luate la începutul secolului al 19-lea, când Grecia era încă provincie otomană, de ambasadorul britanic la Istanbul, Thomas Bruce, lord Elgin. Guvernul britanic le-a donat mai târziu către British Museum.