Autobuzul în care s-a amenajat o librărie va trece prin 47 de oraşe
Autobuzul – librărie. Un autovehicul mai puţin obişnuit atrage de câteva zile privirile tinerilor din localităţile aflate în Valea Jiului. Este vorba despre o librărie ambulantă, plecată la drum din Finlanda, spre aproape toate ţările Europei de Est. După mii de kilometri, autobuzul – librărie a ajuns şi în judeţul Hunedoara. Oamenii pot găsi aici cărţi din toate domeniile.
Autobuzul aparţine unei fundaţii umanitare din Finlanda. Interiorul lui este amenajat precum o librărie, cu rafturi pline de cărţi de toate genurile. Cei mai încântaţi sunt cei mici.
Cărţile din librăria ambulantă nu au adaosuri comerciale. În ciuda faptului că Valea Jiului este considerată o zonă mai degrabă săracă, oamenii au cumpărat foarte multe volume.
Autobuzul – librărie îşi propune să treacă în total prin 47 de oraşe din România. Acesta a rămas în Uricani până luni, îndreptându-se acum către Lupeni şi Petrila. La începutul lunii mai, libraria itinerantă va părăsi Valea Jiului.