MENIU

Australia comandă 21 de milioane de doze de vaccin împotriva noii gripe

Foto: www.yogaesoteric.net

Australia, ţara cea mai grav afectată de gripa nouă din zona Asia-Pacific, a comandant marţi 21 de milioane de vaccinuri împotriva virusului A(H1N1), în condiţiile în care pandemia se extinde în continuare în lume. Anunţul a fost făcut de o sursă oficială.

Autorităţile speră să pună în aplicare un program amplu de vaccinare în luna octombrie, pentru a ţine sub control propagarea virusului în această ţară, unde s-au înregistrat deja 9.000 de cazuri de infectare şi 19 decese.

"Practic, toţi oamenii care murit de gripă nouă aveau antecedente medicale care au fost agravate de gripă, dar vor exista şi cazuri de oameni fără antecedente", a avertizat Jim Bishop, oficial din serviciile medicale federale.

Un responsabil din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat luni că pandemia de gripă nouă nu poate fi oprită şi că toate ţările vor avea nevoie de vaccin.

Virusul, care combină elemente de gripă umană, nouă şi aviară, a infectat peste 100.000 de persoane în lume, potrivit OMS, şi a provocat moartea a peste 429 de pacienţi.  Situaţia din Australia pare să se fi aflat în mare parte la originea deciziei OMS de a decreta pandemie în 11 iunie.

În Austria este sezonul rece, ceea ce, potrivit specialiştilor, ar putea favoriza o mutaţie periculoasă a virusului.