Audierile în procesul privind cererea de revocare a arestării lui Becali s-au încheiat la Judecătoria Sectorului 1
Judecătoria Sectorului 1 i-a audiat pe toţi cei cinci inculpaţi din dosarul lui Becali. Omul de afaceri a fost adus în această dimineaţă la Judecătoria Sectorului 1 cu cătuşe la mâini.
Iniţial, cererea a fost repartizată aleatoriu pentru luni, zi în care, din completul de serviciu făcea parte preşedintele Judecătoriei Sectorului 1, Nicoleta Cristuş.
Aceasta a făcut însă o cerere de abţinere, întrucât tot ea a fost cea care a emis mandatele de percheziţie de la locuinţa lui Becali şi a decis şi arestarea acestuia. Din acest motiv, termenul pentru judecarea cererii de revocare a arestării a fost fixat pentru marţi, 14 aprilie.
Cătălin Zmărăndescu şi bodyguard-ul Ştefan Dediu au făcut şi ei cerere de revocare a măsurii arestării.
Unul dintre arestaţi, Dumitru Beciu, are două cereri depuse la Judecătorie, una de eliberare sub control judiciar şi una de înlocuire a măsurii arestării preventive. Iar bodyguard-ul Nicolae Dumitraşcu a făcut cerere de eliberare pe cauţiune.
Gigi Becali a fost reţinut de procurori, joi, 2 aprilie, la ora 13.00, împreună cu alte patru persoane, ulterior, fiind reţinută o a şasea persoană. Cea de-a şaptea persoană căutată de poliţişti nu a fost găsită.
Acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, Gigi Becali a fost arestat preventiv, vineri, 3 aprilie, de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 1, luni, judecătorii Tribunalului Bucureşti menţinând decizia de arestare.
Citeşte şi: Motivarea judecătorilor pentru arestarea lui Gigi Becali