MENIU

Au început lucrările de restaurare a porţii castrului roman din cetatea Alba Carolina

Foto: Realitatea TV

Acţiunea vine după ce Realitatea Tv a organizat un teledon în cadrul campaniei "Viitor pentru trecut".

La monument au fost înlocuite patru din cele opt rânduri de piatră degradată, dar pentru a fi finalizată restaurarea monumetului istoric, mai e nevoie de 1,3 milioane de lei. Toţi aceşti bani vor fi acordaţi de Ministerul Turismului, prin programul "Beautiful Romania." Conducerea firmei care se ocupă de restaurarea porţii, spune că până la sfârşitul anului restaurarea porţii va fi gata.

Cetatea “Alba Carolina”, cea mai impresionantă şi cea mai vizibilă pentru turişti, înglobează între zidurile sale toate celelalte fortificaţii. Construirea ei este justificată de conjunctura istorică. După asediul Vienei şi înfrângerea turcilor din anul 1683, treptat, Transilvania este ocupată de trupele austriece, ultimul principe al Transilvaniei, Mihai Apafi I, murind în anul 1690.

Cetatea “Alba Carolina”, extinsă pe 70 ha, a fost construită în stil Vauban, între anii 1715-1738, după planurile arhitectului italian Giovanni Morando Visconti, din iniţiativa împaratului Carol VI de Habsburg. În anul 1714 împăratul aprobă construcţia Cetăţii “Alba Carolina”, care se desfăşoară sub comanda feldmaresalului austriac de origine franceză, Eugeniu de Savoia. Piatra de temelie este pusă în cadrul unei festivităţi fastuoase la 4 noiembrie 1715.

Cetatea este un fort de formă stelară, cu ziduri groase, cu 7 bastioane şi mai multe porţi monumentale, în stil baroc, împodobite cu basoreliefuri care înfăţişează figuri şi scene mitologice, realizate de Johann Konig.

În perioada construirii cetăţii, oraşul a fost consemnat în unele documente oficiale atât cu denumirea de Karlsburg , cât şi cu acela de Alba Carolina. Construcţia cetăţii, cu momente de pauză datorate războaielor şi ciumei, este finalizată în anul 1738.

Mai multe articole despre:
Cetate