MENIU

Au fost lansate "Ultimele caiete" ale Doinei Cornea

Foto: cotidianul.ro

Doina Cornea, cunoscută pentru disidenţa anticomunistă, a lansat un volum memorial intitulat "Jurnal – ultimele caiete", cuprinzând însemnări din perioada 1988-2008 şi consemnarea unei convorbiri pe tema abuzurilor la care a fost supusă de Securitate.

Fragmentele de jurnal reprezintă atât judecăţi faţă de întâmplări şi persoane care au avut legături cu istoria comunistă a României, cât şi meditaţii asupra unor fapte de viaţă.

Volumul cuprinde, de asemenea, o înregistrarea scrisă a unei convorbiri din 2002 dintre autoare şi copiii săi, Ariadna Combes şi Leontin Iuhas, documente reproduse din dosarul de la CNSAS şi fotografii din perioada comunistă. 

Prezentă la lansare, poeta Ana Blandiana, cea care a şi editat şi prefaţat volumul, spune despre acesta că ar fi o carte care vorbeşte despre "de unde vine răul şi cum putem să i ne opunem". 

Doina Cornea, acum în vârstă de 80 de ani, nu a fost prezentă la evenimentul de lansare, din motive de sănătate. În toamna anului trecut, scriitoarea a suferit un accident vascular în urma căruia a rămas cu o paralizie pe partea dreaptă. În prezent ea se află sub tratament în Franţa, unde locuieşte şi fiica sa.

Mai multe articole despre:
lansare Ana Blandiana Doina Cornea