Au dispărut 500 de milioane de dolari din averea lui Kurt Cobain
Din averea lui Kurt Cobain au dispărut 500 de milioane de dolari. De la moartea cântăreţului, în 1994, averea sa a fost complet delapidată de mama sa, cele două surori, fratele său, soţia şi fiica. Nu a mai rămas nimic.
Avocatul lui Courtney Love, Rhonda J. Holmes, a mărturisit pentru New York Post: "Nu am văzut niciodată atâta aviditate şi atâta decădere morală. Afacerea asta îl face pe Bernard Madoff să pară dulce şi drăguţ. Intenţionăm să facem un recurs civil în 30 de zile. Am reuşit să dăm de urma a 30 de milioane, dar lipseşte mult mai mult... Şi sunt şi bunurile imobiliare".
Courtney Love este furioasă, dar a descoperit tardiv situaţia: "A remarcat că banii au dispărut, atunci când nu a mai rămas nimic. În cursul ultimilor ani s-a luptat cu o problemă de dependenţă. Cu toate astea, de un an şi-a revenit şi a remarcat că anumite lucruri nu erau în ordine. Atunci, Courtney şi-a angajat detectivi particulari, contabili şi pe mine", a declarat avocatul.