MENIU

Atmosfera Pământului s-a format în urma unui bombardament cu comete

Simularea unui impact al unei comete cu Pământul

Gazele care alcătuiesc atmosfera Pământului au venit cu o ploaie de comete, nu din erupţia vulcanilor, aşa cum se credea până acum. Noua teorie a fost propusă după ce oamenii de ştiinţă au examinat mostre de kripton şi xenon care sunt identice cu cele descoperite în meteoriţi foarte vechi. 

Noua descoperire a pus în umbră teoria vulcanilor, a spus conducătorul proiectului de cercetare, Chris Ballentine de la Universitatea din Manchester.

Majoritatea gazelor pe care le respirăm provin din nebuloasa solară, un nor de gaze şi praf din care s-a format soarele şi planetele, se afirmă în studiu.

Vechea teorie susţinea că gazele au fost atrase de Pâmântul timpuriu şi au fost transportate către interiorul planetei, de unde au ieşit la suprafaţă, în timp, prin intermediul erupţiilor vulcanice.

„Este adevărat că vulcanii au aruncat şi ei gaze, dar această contribuţie a fost insignifiantă pentru formarea atmosferei”, a mai adăugat Ballentine.

Ballentine şi colegii săi au analizat mostre de kripton şi xenon pentru că sunt gaze nobile, fiind denumite aşa pentru că nu se combină cu majoritatea elementelor chimice. Prin urma, majoritatea kriptonului de pe Pământ a rămas deschimbat de la sosirea sa pe planetă. Acest fapt a permis oamenilor de ştiinţă să studieze cu precizie condiţiile de pe Pământul timpuriu.

Pe baza studiului, Ballentine a concluzionat că este foarte probabil ca atmosfera noastră să se fi format atunci când cometele au bombardat Pământului, imediat după formarea sa în urmă cu 4,54 de miliarde de ani. Oamenii de ştiinţă au descoperit deja că acest bombardament de comete a format şi oceanele lumii.

 

Mai multe articole despre:
bombardament atmosferă vulcani comete