MENIU

Atletism - Constantina Diţă Tomescu a terminat pe locul 3 cursa Bupa London de 10 km

Foto: www.cotidianul.ro

Atleta Constantina Diţă Tomescu a participat, luni, la cursa Bupa London 10.000, desfăşurată în capitala Angliei, pe care a încheiat-o pe locul trei, cu un timp de 34 de minute şi 24 de secunde.

Diţă a fost devansată de Kim Smith (Noua Zeelandă), care a avut un timp de 31 de minute şi 38 de secunde, dar şi de o atletă din Marea Britanie, Hatti Dean, care a terminat cursa în 33 de minute şi 52 de secunde.

"Timpul meu nu a fost unul foarte bun, dar sunt totuşi mulţumită că am terminat în primele trei. E prima cursă după maratonul de la Londra, am avut o perioadă destul de lungă în care a trebuit să-mi revin după problemele de acolo şi, în plus, fetele care m-au învins sunt mult mai tinere. În condiţiile date, e un rezultat care mă satisface", a spus campioana olimpică la maraton.

Sportiva din Noua Zeelandă care a câştigat cursa, Kim Smith, a declarat că a avut o şansă să o învingă pe Constantina Diţă, pe care o consideră o "alergătoare fabuloasă", pentru că românca era obosită.
Mai multe articole despre:
atletism Constantina Diţă Tomescu