MENIU

Atletism - Bolt spune că nu a făcut "cursa perfectă" la Paris, deşi a alergat suta de metri în 9,79s

Foto: www.fanpop.com

Triplul campion olimpic de la Beijing, Usain Bolt, s-a declarat satisfăcut de victoria pe care a obţinut-o vineri în proba de 100 de metri din cadrul Golden League de la Paris şi a precizat că aşteaptă Campionatul Mondial de la Berlin pentru a confirma rezultatele de anul trecut.

Sprinterul jamaican a câştigat întrecerea cu timpul de 9,79 secunde, cea mai bună performanţă a sa din acest sezon. "Nu a fost cursa perfectă, dar rezultatul a fost unul destul de bun, mai ales că am avut un start nereuşit. Vremea a fost rea şi a trebuit să fiu atent să nu mă accidentez. Nimeni nu îşi doreşte să se accidenteze tocmai acum, când a mai rămas foarte puţin timp până la Campionatul Mondial", a afirmat deţinătorul recordului olimpic şi mondial la probele de 100 şi 200 de metri.

Bolt (22 de ani) a mai spus că la mondialele de la Berlin vrea să demonstreze că performanţele sale de la JO 2008 nu au fost întâmplătoare: "Va fi ceva minunat, atât pentru mine, cât şi pentru public. Campionatul Mondial este foarte important pentru mine, deoarece vreau să arăt lumii că anul trecut nu a fost o glumă".

În final, atletul din Jamaica a precizat că întrecerea de săptămâna următoare de la Londra va fi ultima la care va lua startul înaintea mondialelor de luna viitoare.

Campionatele Mondiale de Atletism din 2009 vor avea loc la Berlin, în perioada 15-23 august.

Usaint Bolt, care este principalul favorit la medalia de aur de la 100 de metri, îi va avea ca principali adversari pe campionul mondial en-titre, americanul Tyson Gay, şi pe conaţionalul său Asafa Powell.
Mai multe articole despre:
atletism Paris Golden League Usain Bolt