MENIU

Atenționare MAE pentru românii care vor călători în Istanbul în aceste zile

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Istanbul (Turcia) că, în contextul anunţului preşedintelui SUA de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, se preconizează a avea loc manifestaţii publice în Istanbul în proximitatea Consulatului General al SUA şi în districtul Fatih, în zona moscheilor importante din centrul istoric al oraşului.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis, vineri, AGERPRES, Consulatul General al României recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Istanbul începând cu vineri să manifeste prudenţă pe fondul posibilităţii apariţiei de manifestaţii, să se delimiteze de orice acţiune de acest fel şi să îşi programeze călătoria ţinând cont de eventualele blocaje rutiere.

Cetăţenii români afectaţi de situaţie pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Istanbul: +902123583541, +902123580516 şi +902123583537, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al oficiului consular al României la Istanbul: +905335420695.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://istanbul.mae.ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (disponibilă gratuit în "App Store" şi "Google Play"), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".

 

Mai multe articole despre:
Istanbul Turcia MAE vacanta istanbul