MENIU

Atacurile împotriva românilor din Belfast vor fi discutate în curând într-o conferinţă

Foto: dailymail.co.uk

Atacurile rasiste din Irlanda de Nord urmează să fie discutate în cursul unei conferinţe la Belfast, autorităţile fiind îngrijorate că astfel de acte lezează imaginea oraşului.

Delegaţii pentru relaţiile dintre comunităţi vor discuta despre circumstanţele în care cei circa 100 de români au fost forţaţi să plece  din casele lor din Belfast în iunie. Ei s-au refugiat mai întâi într-o biserică, apoi au fost găzduiţi de autorităţi într-un adăpost provizoriu. Majoritatea românilor şi-au exprimat ulterior dorinţa de a se întoarce în ţară, în timp ce populaţia şi politicienii locali au condamnat atacurile.

De asemenea, se va discuta despre violenţele împotriva imigranţilor după meciul dintre Irlanda de Nord şi Polonia care a avut loc la Belfast în martie.

Primarul Belastului, Naomi Long, a spus că aceste incidente strică reputaţia oraşului. "Nu numai rasismul este problema aici, în Belfast. Chestiunea infracţiunilor motivate de ură este mult mai amplă şi include şi discriminarea persoanelor cu handicap sau discriminarea pe motive legate de religie sau orientare sexuală. Ca primar, viziunea mea este aceea a unui Belfast fără bariere, pentru toţi", a subliniat ea. 

Prima conferinţă pe aceste chestiuni a avut loc la Belfast anul trecut şi, pentru că a fost un succes, s-a decis că va avea loc anual.

Mai multe articole despre:
români Belfast români Irlanda