MENIU

Asumarea răspunderii pe Legea unitară de salarizare se amână pentru jumătatea lui septembrie

Foto: Realitatea TV
Sindicatele susţin că Guvernul nu-şi va mai asuma răspunderea pe legea unică a salarizării

Asumarea răspunderii Guvernului pe Legea unitară de salarizare şi pe restructurarea agenţiilor se amână până la jumătatea lunii septembrie, iar pe 2 septembrie Guvernul se va prezenta în Parlament doar pentru a susţine din punct de vedere politic măsurile pe care urmează să-şi asume răspunderea.

"Proiectele de lege urmează a intra în dezbaterea Parlamentului, urmând a fi amendate de către partidele politice, şi abia peste două săptămâni (de la 2 septembrie n.r.) guvernul îşi va asuma răspunerea", a spus preşedintele BNS, Dumitru Costin, la finalul unei întâlniri cu premierul Emil Boc.

Informaţia a fost confirmată şi de liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu."Evident se va mai discuta (despre asumarea răspunderii guvernului n.r.), astăzi este o primă discuţie a actului normativ, astăzi guvernul îşi va însuşi o formă, pentru că nu avea nicio formă scrisă legată de subiectele în discuţie", a explicat Hossu.

Potrivit sindicaliştilor, vineri dimineaţă va avea loc o întâlnire la Ministerul de Finanţe, în care se va discuta despre proiectul de rectificare bugetară, care urmează a fi adoptat la sfârşitul acestei săptămâni, au precizat sindicaliştii. Guvernul are programată sâmbătă o şedinţă.

"A rămas ca la Minsiterul de Finanţe, vineri, se va discuta în comisia de dialog (despre rectificare n.r.), pentru că dacă pentru anumite capitole lucrurile sunt mai mult sau mai puţin clare, sunt anumite domenii unde trebuie discutat, cum este domeniul sănătăţii", a afirmat Hossu.
El a precizat că în proiectul de rectificare este prevăzută o reducere substanţială la bugetul pentru sănătate, de peste 2 milioane lei, "care poate să prejudicieze într-o formă sau alta actul medical de bază pe care trebuie să îl primească orice cetăţean".
Mai multe articole despre:
guvern lege amânare salarizare asumare