MENIU

Astronomii au identificat o clasă intermediară de găuri negre

FOTO: wallpapergate.com

Astronomii au identificat o clasă intermediară de găuri negre care ar putea explica cum se dezvoltă găurile negre masive din centrul galaxiilor.

Descoperirea, o gaură neagră cu o masă de 500 de ori mai mare decât a soarelui nostru, este la marginea galaxiei ESO 243-249, rezultatele fiind publicate în ultima ediţia a jurnalului Nature.

Dacă ar fi judecată după mărime, gaura neagră nou descoperită s-ar situa între una masivă (ca cele din centrul galaxiei şi care pot avea de miliarde de ori masa Soarelui), şi cele mici care au până la 20 de ori masa Soarelui.

Găurile negre sunt printre cele mai puternice forţe din Univers şi exercită o gravitaţie care este atât de puternică încât nici măcar lumina nu poate evada din strânsoarea ei.

Nu există totuşi un consens despre cum s-au creat găurile negre masive, din centrul galaxiilor. "Una dintre teorii este că găurile negre s-au format din găuri negre de mărime medie", a declarat autorul lucrării, Sean Farrell, un astrofizician de la Universitatea Leicester din Marea Britanie. "Pentru a construi o asemenea teorie trebuie ca mai întâi să dovedeşti existenţa găurilor negre de mărime intermediară", spune Sean Farrell.

Din cauza faptului că găurile negre nu emit lumină, existenţa şi mărimea unor fenomene intermediare a fost detectată datorită emisiilor puternice de raze X, captate de telescopul european orbital XMM-Newton.
Mai multe articole despre:
Soare galaxie gaură neagră Raze X