Asteroidul Apophis va trece foarte aproape de Pământ în 2029 şi 2036
Exact peste 20 de ani, un asteroid de mărimea unui bloc de 25 de etaje, va trece la o distanţă mai mică de Pământ decât se află acum reţeaua sateliţilor de comunicaţii care orbitează planeta.
Astronomii nu ştiu cu siguranţă dacă a doua vizită a lui Apophis va fi doar o trecere sau o coliziune. Orbita sa va fi schimbată de gravitaţia Pământului în timpul trecerii din 2029.
"Nu putem spune cu siguranţă nici măcar pe ce parte a Soarelui va trece", a declarat Jon Giorgini, analist la grupul Solar System Dynamics de la laboratorul NASA Jet Propulsion, din Pasadena, California.
Majoritatea rocilor care trec pe lângă Pământ sunt prea mici pentru a produce pagube, în cazul în care s-ar afla pe o traiectorie de coliziune.
"Obiectele mai mici de 30 de metri nu reprezintă o ameninţare prea mare pentru că suntem protejaţi de atmosferă", a afirmat Nick Kaiser, cercetător-şef la un nou proiect de urmărire a asteroizilor din Hawaii, numit Panoramic Survey Telescope and Rapid Response System sau Pan-STARRS.
Kaiser a mai declarat că un obiect cu un diametru de 800 de metri ar crea o catastrofă globală, dar că asemenea impacturi se produc cu o frecvenţă de circa două milioane de ani.
Asteroidul despre care se crede că a provocat dispariţia dinozaurilor în urmă cu 65 de milioane de ani avea un diametru de aproximativ zece kilometri.