Artificiile şi petardele sunt la mare căutare în Mureş
Mureşenii vor să marcheze cum se cuvine trecerea dintre ani şi dau buzna în magazinele specializate. Însă cum legislaţia în vigoare este una destul de severă, pocnitorile şi petardele periculoase au fost interzise. Aşa că, oamenii trebuie să se mulţumesc cu steluţe, vulcani sau lumânări scânteietoare.
Mureşenii cumpără artificii, vulcani şi lumânări scânteietoare, de Revelion. Legea interzice comercializarea şi folosirea petardelor şi pocnitorilor periculoase. Rigorile legii sunt însă, resimţite din plin de comercianţi.
Cum petardele ies din discuţie, comercianţii oferă alternative pentru buzunarul fiecăruia. Cu toate acestea, mureşenii nu renunţă şi cumpără ce este legal, evident în limita bugetului.
De stricteţea legii se bucură cel mai mult medicii oftalmologi, care spun că numărul accidentărilor cauzate de petarde şi pocnitori a scăzut simţitor.
\"Cu siguranţă a scăzut numărul traumatismelor oculare, care era la un moment dat foarte îngrijorător, dar nu a dispărut complet. Chiar dacă nu mai sunt legale, totuşi ilegal se găsesc. Le recomand părinţilor să-şi educe bine copiii şi să-i conştientizeze asupra riscului la care se expun, utilizând asemenea pocnitori\", a declarat Anica Ilovan, medic oftalmolog.
Numai în ultimele zile, poliţiştii mureşeni au confiscat câteva mii de petarde. Cei care vor fi prinşi că pun în vânzare ilegal artificii şi pocnitori periculoase riscă să facă până la un an de închisoare.