Arnold Schwarzenegger, înapoi pe platourile de filmare
Starul din Terminator, Arnold Schwarzenegger, a lăsat să se înţeleagă că nu se va mai implica în politica americană după ce va termina cel de-al doilea mandat al său în funcţia de guvernator al Californiei.
"Da, vreau să devin preşedintele Statelor Unite. Întotdeauna am spus asta. Şi asta pentru că întotdeauna am ţintit către cel mai înalt scop. "
"Dar nu cred că se va schimba constituţia pentru ca eu să pot ocupa această funcţie. Poate că oamenii nu sunt încă pregătiţi," a declarat fostul actor, care s-a născut în Austria.
"Am multe opţiuni pentru ce aş putea face de la anul – să fac filme, să joc în filme, să scriu cărţi sau să mă alătur unei companii," a mai spus el.