MENIU

Armistiţiu în Coaliţie: Lideri ai PDL spun că nu intenţionează să scoată PSD din Guvern

foto: NewsIN

Theodor Stolojan, Radu Berceanu şi Gheorghe Flutur susţin că PDL intenţionează să rămână în parteneriatul cu PSD chiar dacă ambele părţi mai au nemulţumiri privind modul în care funcţionează Parteneriatul pentru România, pe baza căruia funcţionează coaliţia.

Radu Berceanu a afirmat că PDL nu intenţionează să-i îndepărteze din Guvern pe social-democraţi şi nici nu şi-a dorit acest lucru. "Dacă am fi dorit, îi scoteam", a comentat Berceanu.

O poziţie similară a exprimat şi vicepreşedintele Gheorghe Flutur. "Eu nu cred că în termenii aceştia se pune problema, noi respectăm un parteneriat pentru România, România trece printr-o perioadă grea, este nevoie de fermitate din punct de vedere al politicienilor, al coaliţiei de guvernare şi cerem ca şi colegii noştri parteneri din PSD să fie parteneri până la capăt, adică să respectăm un calendar, voinţa majoritară, programul de guvernare", a spus Flutur.

El a admis că şi democrat-liberalii au nemulţumiri privitoare la modul în care funcţionează coaliţia. "Aceste lucruri apar în discuţii de fiecare dată şi evident că avem şi noi nemulţumirile noastre atunci când nu se respectă", a conchis Flutur.

Prim-vicepreşedintele PDL, Theodor Stolojan, nu crede că o asemenea decizie ar fi oportună: "Rămâne să discutăm această problemă. Punctul meu de vedere presonal este că România nu are nevoie şi de o criză politică acum".

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că va cere conducerii partidului, să ia o decizie fermă în legătură cu relaţia pe care o are cu PSD. "Am să propun să analizăm luarea unor decizii care să permită PDL fie să guverneze cu un partid serios care să îşi asume întreaga responsabilitate a guvernării, fie să guverneze singur. Dacă dacă tot eşti singurul plătitor al neajunsurilor guvernării, atunci să fii şi singurul beneficiar al lucrurilor bune", a declarat Ioan Oltean.

Ioan Oltean a făcut aceste declaraţii după ce a aflat că deputaţii PSD au formulat, miercuri, plângere penală împotriva ministrului PDL, Gheorghe Pogea, şi a preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase (PDL).