Armata americană ar putea salva vieţile soldaţilor recurgând la energie verde
Companiile de energie alternativă speră să primească un avânt de la armata americană, un nou mare client care în curând va cheltui miliarde de dolari pentru a se transforma într-un consumator de energie regenerabilă, ceea ce ar putea duce inclusiv la salvarea vieţilor soldaţilor.
O conştientizare a importanţei ecologiei va aduce Pentagonului, un
utilizator major de carburanţi, economii serioase. Producătorii de
tehnologie verde speră să îşi crească producţia prin încheierea unor
contracte cu Guvernul, ceea ce le-ar permite să se dezvolte economic şi
să îşi facă produsele mai accesibile pentru sectorul privat.
Pentagonul spune că iniţiativa ar putea, de asemenea, să salveze vieţi,
având în vedere că nu va mai fi nevoie ca soldaţii să îndeplinească
sarcini periculoase, precum transportarea şi păzirea petrolului.
De
exemplu, unul dintre proiecte, care vizează izolarea corturilor, aduce
economii de aproximativ 380 de metri cubi de combustibil pe zi, a
declarat generalul de brigadă Steven Anderson, director de operaţiuni
şi logistică a Armatei SUA. Această iniţiativă va reduce costurile cu
două milioane de dolari pe zi şi cu 700 de milioane de dolari pe an, a
spus el.
Astfel de rezultate au dat un impuls pozitiv cererii militare pentru
produse care pot genera energie verde, de la generatoare electrice şi
panouri solare la celule de alimentare, spun producătorii. Aceştia se
aşteaptă ca această cerere să crească, având în vedere că armata
primeşte 4,5 miliarde de dolari sub forma unor fonduri pentru a face
clădirile federale mai ecologice.
Light Engineering, o companie producătoare de motoare electrice şi
generatoare, estimează că aplicarea tehnologiilor sale în domeniul
militar îi va mări de patru ori vânzările în 2009, aducându-le la 8
milioane. Jumătate dintre proiectele în lucru provin deja din domeniul
militar, spune preşedintele companiei, Matt Johnston.
Unii văd în interesul crescut al armatei pentru energie "curată" un
catalizator pentru o revoluţie verde la nivelul întregii naţiuni. Luând
în considerare costurile unor astfel de proiecte, există însă
îngrijorări că industria va stagna. Dar cererea de tehnologie verde din
partea armatei americane, cel mai mare consumator din SUA, ar putea
ajuta la a face produsul mai accesibil pentru companii şi consumatori
casnici.
În aproape jumătate din incidentele militare americane sunt
implicate convoaie, care cel mai adesea transportă carburanţi. "Acesta
este punctul vulnerabil al trupelor noastre aflate în teren", arată şi
Amory Lovins, preşedintele Institutului Rocky Mountain, un think tank
independent şi non-profit. Folosind mai multă energie verde "se pot
economisi zeci de miliarde de dolari pe an, se pot reduce pierderile de
vieţi oameneşti şi se poate îmbunătăţi eficienţa misiunilor", a conchis
Lovins.