MENIU

Arhitectul Şef al sectorului 2 a fost demis

Foto: mobilewave.ro

Arhitectul şef al sectorului doi din Bucureşti a fost demis de către primarul Neculai Onţanu. Printr-un comunicat de presă, edilul spune că Adriana Bagdasar a dat dovadă de lipsă de profesionalism în organizarea şi funcţionarea direcţiilor pe care le conducea.

În comunicat se mai spune că rezultatul "nesatisfăcător" obţinut în urma evaluării pe anul trecut, determină obligatoriu desfacerea contractului de muncă a arhitectului şef.

Primarul Neculai Onţanu a mai cerut să fie verificate toate actele urbanistice elaborate din anul 2004, de când Adriana Bagdasar a ocupat funcţia de Arhitect Şef al sectorului 2. Comunicatul mai spune că vor fi demarate procedurile de anulare şi sesizare a organelor de anchetă în cazul actelor găsite cu nereguli.

Mai multe articole despre:
demitere Nicolae Onţanu plan urbanistic