Arhitecţii susţin reglementarea mai strictă a PUZ-urilor
Reprezentanţii societatăţii civile, ai arhitecţilor şi ai autorităţilor sprijină iniţiativa Guvernului de a reduce numărul derogărilor prin Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) de la Planul Urbanistic General (PUG), prin reglementarea mai strictă a PUZ-urilor.
Una dintre măsurile impuse prin ordonanţa 27/2008, care va fi discutată, miercuri, în Comisia pentru Amenajarea Teritoriului a Camerei Deputaţilor, este limitarea Coeficientului de Utilizare a Terenului (CUT), la 4. CUT este noţiunea tehnică în care se măsoară densitatea unei parcele. Astfel, pe o parcelă de 1.000 de metri pătraţi cu un CUT 2, se poate construi o clădire cu o suprafaţă desfăşurată de 2.000 metri pătraţi. Pentru o excepţie de la CUT 4, va fi nevoie, datorită ordonanţei, de un aviz al arhitectului-şef, semnat de primarul localităţii respective.
Reprezentantul Ministerului Dezvoltării, Anca Ginavar, a declarat că ministerul pe care îl reprezintă sprijină ordonanţa. Şi reprezentanta Ministerului Culturii, Irina Iamandescu, a declarat că instituţia sa sprijină ordonanţa, însă îşi doreşte o clarificare a rolului său în avizarea PUZ-urilor şi ca derogările să fie judecate mai degrabă din perspectiva interesului public.
Deputatul Sorin Ştefan Zamfirescu, raportor pentru OG 27/2008 în Comisia pentru Amenajarea Teritoriului a Camerei Deputaţilor, a afirmat că sprijină 100% ordonanţa şi că, pentru şedinţa comisiei parlamentare de miercuri, în care va fi discutat acest act normativ, va pregăti un raport favorabil.
Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, care sprijină, şi ei, iniţiativa adusă prin ordonanţa de guvern, consideră că măsurile stipulate ar fi trebuit să fie şi mai stricte. Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Şerban Sturdza, a declarat că arhitecţii sprijină, la rândul lor, ordonanţa, menţionând însă că, după acest prim pas, ar trebui să urmeze unul făcut de administraţia locală, cu măsuri mai stricte şi mai clare.