MENIU

Argăseală: Tănase e apt de joc, transferul este perfectat

Foto: NewsIn

Incertitudinea care plana asupra transferului mijlocaşului Cristian Tănase de la FC Argeş la Steaua s-a risipit, marţi, când preşedintele grupării din Ghencea, Valeriu Argăseală, a anunţat că imperfecţiunea ce i-a fost depistată jucătorului la picior nu îl împiedcă să joace fotbal de performanţă. Transferul tânărului internaţional român este perfectat şi înregistrat la LPF.

"Mă bucur că la Steaua se face un control medical amănunţit şi astfel a fost descoperită această mică imperfecţiune de la picior a lui Tănase. Luni seara, jucătorul a fost examinat de o comisie de medici care, în urma testelor, a ajuns la concluzia că imperfecţiunea de la picior a lui Tănase nu este deranjantă. Cristian poate juca fotbal de performanţă fără nicio problemă. Transferul e semnat, acordul de transfer la fel. Azi vom înregistra contractul la LPF, iar mâine vom plăti prima tranşă de bani echipei FC Argeş", a spus Valeriu Argăseală, la Sport.ro.

În urma vizitei medicale efectuate înaintea transferului la Steaua, s-a descoperit că mijlocaşul Cristian Tănase are un picior cu câţiva centimetri mai scurt.