MENIU

Arbitrul Aurelian Bogaciu a fost reţinut pentru 24 de ore

Foto: ziua.net

Arbitrul Aurelian Bogaciu a fost reţinut pentru 24 de ore. Potrivit DNA, Bogaciu ar fi primit mită 5.000 de dolari înaintea unui meci. Aceste a fost audiat miercuri seară de judecătorii argeşeni în cazul Arbitrilor corupţi.

Avocatul lui Bogaciu, Florin Doran, a declarat că arestarea clientului său, acuzat că ar fi primit mită 5.000 de dolari la meciul Universitatea Craiova - FC Argeş, nu are la bază nici un fel de probe.

"Nu înţeleg de ce procurorii au luat această decizie. În urma confruntării cu Ianovschi nu a rezultat nimic. Ianovschi nu i-a adus nici o acuzaţie. A spus clar că nu i-a dat niciodată bani. Astăzi (nr. miercuri) după ora 18.00, este posibil să se judece propunerea de arestare preventivă. I se aduc acuze cum că ar fi primit 5.000 de dolari la meciul Universitatea Craiova-FC Argeş, meci terminat egal. Nu au nici un fel de probe", a declarat Florin Doran.

Arbitrul Aurelian Bogaciu a fost confruntat, miercuri, la DNA Piteşti, cu arbitrul piteştean Mihăiţă Ianovschi, care este şi antrenor la juniorii lui FC Argeş, după cum a declarat avocatul celui din urmă.

La sediul DNA Piteşti a fost adus şi Gheorghe Constantin, posibil tot pentru confruntări. Fostul preşedinte al CCA a părăsit sediul DNA cu o jumătate de oră înainte de Mihăiţă Ianovschi, fiind dus înapoi în arestul IPJ Argeş.

În scandalul de corupţie în fotbal care a fost declanşat la Piteşti sunt arestaţi arbitrii Marcel Savaniu, Sorin Corpodean, vicepreşedintelui autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, fostul preşedintele al CCA Gheorghe Constantin, patronul FC Argeş Cornel Penescu, directorul hipermarketului piteştean PIC (aparţinând fraţilor Penescu, n.r.), Liviu Făcăleaţă, şi fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu.

Mai multe articole despre:
arbitru reţinere Aurelian Bogaciu