MENIU

Aproximativ 90% din IMM-uri sunt afectate de criza economică şi financiară

Foto: curierulnational.ro

Aproximativ 90% din întreprinderile mici şi mijlocii din România sunt afectate de actuala criză financiară şi economică, a declarat marţi preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Ovidiu Nicolescu.

"Majoritatea IMM-urilor, aproximativ 90% sunt afectate într-o măsură mai mică sau mai mare. Principalele probleme cu care se confruntă sunt legate de accesarea finanţărilor şi o parte dintre ele au o problemă cu diminuarea comenzilor şi a contractelor, în special cele din sectorul auto sau cele care produc bunuri cu folosinţă îndelungată" a spus, Ovidiu Nicolescu.

Acesta consideră că statul român trebuie să fie primul care să "dezgheţe lichidităţile" prin achitarea datoriilor în valoare de aproximativ 2,1 miliarde de euro pe care le are la IMM-uri. " Deşi în luna decembrie ni s-a promis că statul îşi va achita toate datoriile, numai o mică parte dintre acestea au fost plătite.

De asemenea, statul trebuie să operaţioneze măsurile pe care le anunţă. "Statul trebuie să operaţioneze fondul de garantare capitalizarea Exim Bank şi a CEC, precum şi pe cea a eliminării impozitului pe profitul reinvestit. Ni s-a spus că acesta va deveni operaţional din trimestrul II şi astăzi suntem în 17 martie şi din câte ştiu trimestrul II începe de la 1 aprilie" a subliniat preşedintele CNIPMMR.

Acesta a mai spus că sectorul IMM se confruntă în acest moment cu mari probleme. Una dintre acestea este îngreunarea finanţării, printr-o accesibilitate a creditelor foarte redusă şi costuri mari ale dobânzii. "Costurile sunt exorbitate. O dobândă de 25-30% nu poate fi suportată din activităţi desfăşurate legal" a declarat Nicolescu.

Printre problemele reamintite de acesta se mai numără scăderea exporturilor care potrivit sursei citate reprezintă 30% din PIB, cererea internă s-a diminuat pe anumite produse, din cauza scăderii veniturilor.
Nicolescu a sublinbiat că în momentul de faţă criza economică în România încă nu a atins apogeul, dar acesta va fi atins în curând.
Mai multe articole despre:
IMM Ovidiu Nicolescu criză economică