MENIU

Aproximativ 60% dintre români nu fac niciodată sport, potrivit unui studiu GfK

Foto: thecitrusclub.net

Aproximativ 60% dintre români nu fac niciodată sport, iar 39% nu citesc niciodată cărţi, majoritatea lor preferând ca, după o zi de muncă, să petreacă timpul liber în faţa televizorului, reiese din cel mai recent studiu realizat de institutul de cercetare de piaţă GfK.

Participarea la spectacole, concerte sau vizitarea unui muzeu, a unei expoziţii de artă, precum şi petrecerea timpului într-o discotecă ori restaurant şi cinematograf sunt activităţi ce se înscriu destul de rar în programul de timp liber al românilor. La nivel naţional, peste 60% dintre persoanele peste 15 ani nu practică niciodată astfel de activităţi, iar peste 90% aleg să se uite la televizor, după o zi de muncă.

Peste trei sferturi din populaţie preferă mersul la cumpărături, ca activitate de petrecere a timpului liber, cel puţin o dată pe săptămână. Cei mai pasionaţi în a-şi umple timpul cu această activitate sunt tinerii cu vârsta cuprinsă între 15-34 ani, necăsătoriţi, cu venitul pe gospodărie mai mare de 2.000 de lei, în a căror responsabilitate nu intră treburile gospodăreşti.

Alte preocupări, cel puţin săptămânale pentru jumătate din populaţie, sunt cititul ziarelor şi revistelor sau alte îndeletniciri în grădină sau în curte.

În privinţa pasiunii pentru cărţi, 41% dintre români spun că se dedică lecturii cel mult o dată pe lună. Cel mai puţin atraşi să citească o carte sunt locuitorii de peste 55 ani care trăiesc în mediul rural din Oltenia şi Dobrogea. În condiţiile în care petrecerea timpului liber în afara casei nu este foarte larg răspândită în rândul românilor, aceştia preferă, mai degrabă, să se relaxeze, alături de rude şi de prieteni, în intimitatea propriei case. Cel puţin o dată pe săptămână, 40% dintre români au musafiri acasă, cei mai sociabili fiind cei din Transilvania, urmaţi de locuitorii din vestul ţării şi din Moldova.

Gătitul este o activitate zilnică pentru aproape jumătate dintre români, in special pentru femei, în timp ce 20% dintre români declară că nu gătesc niciodată.

Dacă ar putea să aleagă între a avea mai mulţi bani sau mai mult timp liber, două treimi dintre români ar alege mai mulţi bani. Mai mult timp îşi doresc în special persoanele între 45 şi 54 de ani, cu studii superioare. Spre deosebire de anul trecut, în rândul locuitorilor din mediul urban se constată creşterea preferinţei pentru bani în defavoarea timpului liber, de la 58% în 2008 la 65%.

Studiul GfK a fost realizat în perioada 2-20 iunie 2009, pe un eşantion de 1.098 persoane cu vârste peste 15 ani.

Mai multe articole despre:
români bani citit GFK studiu sport televizor timp liber