Aproximativ 12.000 de turişti au fost pe litoral, cu ocazia Paştelui
Pe litoralul românesc şi-au petrecut vacanţa de Paşte circa 12.000 de persoane, a estimat ministrul Turismului, Elena Udrea.
Turiştii au fost atraşi pe litoral de evenimentele pregătite cu ocazia sărbătorii pascale de Ministerul Turismului, în colaborare cu Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral. Astfel, în Mamaia a fost organizat, sâmbătă, un târg tradiţional de Paşte, la care au participat meşteri populari din toată ţara.
Slujba de Înviere, la care au participat circa 10.000 de credincioşi, a fost oficiată de Arhiepiscopul Tomisului pe plaja Modern din Constanţa, iar Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim. O slujbă de Înviere s-a organizat şi pe plaja din Mangalia. Potrivit primăriei din localitate, la evenimentul religios au participat 15.000 de persoane.
Duminică au avut loc, în staţiunea Mamaia, concertele susţinute de Gheorghe Zamfir şi Goran Bregovic, dar şi un spectacol multietnic, intitulat "Sărbătoarea dobrogeană", şi un spectacol de folclor românesc, la care au cântat "Orchestra Lăutarii" din Chişinău, Maria Dragomiroiu şi ansamblul popular de dansuri Cindrelul Junii Sibiului. Seara s-a încheiat cu un foc de artificii.
Spectacole de muzică populară şi uşoară au avut loc şi în Mangalia.
Ziua de luni le-a adus turiştilor o altă surpriză, şi anume posibilitatea de a participa la o excursie gratuită, organizată de Asociaţia Litoral, la mănăstirea Andrei, locul unde s-a născut creştinismul pe aceste meleaguri.
De asemenea, în weekend, intrarea la muzeele din Constanţa a fost gratuită. În plus, autobuzele etajate şi telegondola din Mamaia au transportat sute de călători.
Programul "Lumină la malul mării", organizat de Ministerul Turismului, în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Constanţa, Primăria Mangalia şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului "Litoral", are drept scop promovarea litoralului românesc pe plan intern ca destinaţie turistică pentru petrecerea vacanţei de Paşte.