MENIU

Aproximativ 100 de profesori au pichetat Prefectura Iaşi

Foto: wordpress.com

Aproximativ 100 de profesori, afiliaţi la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), au pichetat Prefectura Iaşi, principala nemulţumire fiind decizia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe pachetul de legi privind educaţia.

"Un calcul sumar arată că toate veniturile noastre scad dacă acest pachet de legi va fi aprobat. Sunt legi foarte importante, pe termen lung, care nu trebuie adoptate prin asumarea răspunderii", a declarat liderul judeţean al FSLI, Violeta Amariei.

Protestul profesorilor s-a desfăşurat pe parcursul a aproape două ore, manifestarea având loc simultan cu mitingul organizat de federaţiile sindicale la Palatul Parlamentului.

Potrivit profesorilor ieşeni, politicienii cer "voturi, obedienţă şi reduceri de personal" şi oferă în schimb "dispreţ, aroganţă şi umilinţă". Alte mesaje afişate pe pancartele profesorilor subliniau că "fărădelegea este legea în România", iar "scopul politicului este ca omul să fie needucat şi uşor de manipulat". "Educaţia este averea tinerilor. Nu-i sărăciţi!" şi "Progresul societăţii - investiţia în educaţie" au fost alte mesaje transmise politicienilor de profesorii ieşeni.
Cadrele didactice au mai cerut renegocierea proiectului legii privind salarizarea unitară, stoparea disponibilizărilor în sectorul bugetar şi neacordarea concediului forţat fără plată.

La Iaşi, aproximativ 2.500 de profesori sunt afiliaţi la FSLI.
Mai multe articole despre:
profesori Iaşi prefectură pichet FSLI