MENIU

Aproximativ 1.200 de salariaţi de la Electroputere au fost trimişi în şomaj tehnic

Foto: RTV

Criza economică afectează şi uzina craioveană Electroputere. 1.200 dintre cei 2.550 de angajaţi ai societăţii au fost trimişi, începând de luni, în şomaj tehnic.

Liderul de sindicat de la Electroputere Craiova, Aurel Bojenoiu a precizat că cei 1.200 de angajaţi ai Electroputere primesc în această perioadă 75% din salariu, conform Codului Muncii.

Bojenoiu, a precizat că decizia a venit ca urmare a unei perioade dificile pe care societatea o traversează. "La sfârşitul lunii decembrie s-au făcut nişte calcule economice şi s-a hotărât, la nivelul board-ului firmei, ca 1.200 de salariaţi să rămână în continuare în vacanţă până cel puţin în data de 12 ianuarie. Pe parcursul lunii ianuarie, urmează să se întrunească Consiliul de Administraţie care să facă o analiză economică pentru că întreprinderea traversează o perioadă dificilă, ea trebuie şi reorganizată, dar mai ales că există o criză mondială pe care o consemnează mai toată industria românească", a spus Bojenoiu. 

El a adăugat că şi la Electroputere ar putea apărea probleme în perioada următoare, însă speră ca acestea să nu fie atât de grave încât să fie necesară o reducere a forţei de muncă.

Liderul de sindicat a mai spus că angajaţii al căror concediu a fost prelungit până la data de 12 ianuarie sunt din mai multe secţii ale uzinei. "Mai multe de jumătate din angajaţii Electroputere, adică peste 1.200, sunt la muncă. Singura secţie unde nu sunt probleme este cea de transformatoare, acolo unde există foarte mult de lucru“, a spus Aurel Bojenoiu.

Uzina Electroputere Craiova, care în prezent are aproape 2.500 de angajaţi, a fost privatizată în luna noiembrie 2007, atunci când 62,8% din capitalul social al întreprinderii a fost preluat de firma saudită Al-Arrab Contracting Limited.

Electroputere Craiova şi-a diminuat uşor pierderile în primele nouă luni ale anului trecut, până la 27,68 milioane de lei (7,6 milioane de euro). La sfârşitul lunii septembrie 2008, cifra de afaceri a companiei ajunsese la 129,15 de milioane de lei (35,48 milioane de euro), cu 35% mai mare decât cea înregistrată în primele nouă luni din 2007, de 95,67 de milioane de lei.