Aproape un milion de doze de vaccin împotriva gripei noi sunt retrase din piaţa americană
Cele 800 de mii de doze de vaccin împotriva gripei noi au fost retrase de pe piaţa americană după ce producătorul francez a luat a descoperit că vaccinul nu era foarte eficient. Respectivele doze de vaccin erau destinate copiilor cu vârste cuprinse între 6 luni şi trei ani.
Compania Sanofi, unul dintre cei cinci furnizori de vaccin antipandemic pentru Statele Unite, susţine că vaccinul nu a fost retras din cauza unor probleme de siguranţă.
Experţii francezi au susţin că vaccinul este cu 12 puncte mai slab decât ar fi trebuit să fie şi, în consecinţă, nu poate asigura imunitate copiilor care îl vor folosi. Cei care au apucat deja să se vaccineze nu vor păţi nimic rău, asigură cei de la compania franceză.
Centrul american pentru controlul şi prevenirea bolilor a anunţat în data de 15 decembrie, că singura opţiune de vaccin care să nu conţină Thimerosal pentru copii cu vârsta sub doi ani a fost retrasă din piaţa americană. Thimerosal este un conservant prezent în vaccinuri bazat pe mercur.
De-a lungul ultimului deceniu, mai multe organizaţii ale societăţii civile americane au asociat prezenţa conservantului cu tulburări precum autismul, fără să existe dovezi ştiinţifice, informează centrul pentru Cercetări în Boli Infecţioase din cadrul Universităţii Minnesota.
Guvernul american a comandat un număr de 75 de milioane de doze de vaccin pandemic de la compania franceză Sanofi, adică o treime din cele 251 de milioane de doze cerute de către autorităţile americane.