MENIU

Aproape jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de sistemul naţional de educaţie

Foto: romanialibera.ro

44% dintre românii cu vârsta de peste 15 ani se declară nemulţumiţi de sistemul naţional de educaţie, şi doar 13% susţin că avem un învăţământ de calitate, potrivit unui studiu GfK. Comparând şcoala de azi cu cea de acum 15 ani, părerile negative se înmulţesc: 58% din români percep o scădere a calităţii şi doar 19% percep, dimpotriva, o îmbunătăţire.

Persoanele cu educaţie superioară sunt mai înclinate să aibă o atitudine critică faţă de învăţământul românesc actual şi faţă de modul în care a evoluat în ultimii 15 ani. Cei care sunt acum elevi sau studenţi au o părere mai bună decât restul românilor despre sistemul în care învaţă: doar 24% sunt nemultumiţi de acest sistem, restul tinzând sa fie neutri.

Pe de altă parte, cei mai critici sunt românii care au făcut şcoala în anii ’50-’70, iar acum nu au în gospodărie copii de şcoală: 51% sunt nemultumiţi, iar 67% consideră că şcoala românească are o calitate mai scazută decât în trecut.

În legătură cu personalul didactic, 15% din românii cu vârsta peste 15 ani nu au o opinie clară. Dintre ceilalţi, 52% consideră că profesorii sunt în general bine pregătiţi, iar 49% îi percep motivaţi să ajute elevii să înveţe.

Cele mai importante materii în opinia românilor sunt limba şi literatura română, matematica şi o limbă straină. Aproape trei sferturi au ales aceste materii printre primele 10 pe care le consideră de bază. Urmează istoria şi geografia, selectate de doua treimi din populaţie, după care educaţia fizică si biologia, considerate importante de aproape jumătate. Utilizarea calculatorului a fost şi ea considerată importantă de 39% din români. 

Informaţiile provin dintr-un studiu GfK România realizat în luna septembrie 2009, cu un eşantion de 1000 de persoane. Rezultatele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste.