Aproape 700 de funcţii de conducere sunt vacante la instituţiile agricole deconcentrate
Foşti fermieri, cadre didactice sau oameni din mediul privat! Sunt cei care vizează posturile de conducere la instituţiile din subordinea Ministerului Agriculturii. Peste 700 de posturi sunt vacante după ce directorii generali şi adjuncţi de la instituţiile deconcentrate au fost obligaţi prin ordonanţă de urgenţă să părăsească funcţiile. Pe 20 mai a fost ultima zi în care candidaţii de la Agricultură şi-au putut convinge superiorii că sunt potriviţi pentru posturile vizate.
"Candidaţii sunt foarte bine pregătiţi, au prezentat planuri îndrăzneţe, în sensul bun al cuvântului şi sperăm să le şi pună în aplicare", a declarat Cătălin Roşculete, secretar de stat Ministerul Agriculturii.
Potrivit ordonanţei care a desfiinţat funcţiile publice de conducere din serviciile deconcentrate, peste o săptămână, toate aceste instituţii trebuie să aibă şefi noi. Aceştia nu vor mai avea statutul de funcţionar public, ci vor fi angajaţi pe patru ani, pe baza unui contract de management.