MENIU

Aproape 14% dintre foştii prizonieri de la Guantanamo au reluat acţiunile teroriste, scrie presa

Foto: globalsecurity.org

Aproape 14% dintre foştii prizonieri eliberaţi de la Guantanamo au recidivat şi au reluat activităţile teroriste, scrie New York Times, citând un raport confidenţial al Pentagonului, relatează AFP.

Cel puţin 74 prizonieri eliberaţi de la Guantanamo au reluat legăturile cu terorismul, potrivit ziarului. Publicarea acestor informaţii intervine în ziua unui important discurs al lui Barack Obama pe tema luptei împotriva terorismului, în cursul căruia va preciza intenţiile legate de închisoare, unde în prezent se mai află 240 suspecţi.

Obama a promis că va închide Guantanamo până în ianuarie 2010. Dintre cei 74 recidivişti, 29 sunt oficial identificaţi cu numele lor în raportul Pentagonului. Celelalte nume nu au fost citate, din motive de securitate, potrivit New York Times.

Printre recidivişti figurează un lider al celulei al-Qaida din Yemen, suspectat de implicare în atacul asupra ambasadei americane în 2008 în Sanaa, şi un comandant taliban afgan, cunoscut sub numele de mollahul Abdullah Zakir.