MENIU

Aproape 11.000 de maşini din cele 20.000 oferite în prima etapă a programului Rabla, au fost vândute

Foto: shutterstock.com

Românii au achiziţionat circa 11.000 de autovehicule din cele 20.000 oferite în prima etapă a programului Rabla, cu două săptămâni înainte de încheierea acesteia, iar Dacia a rămas marca preferată, potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului.

Astfel, au fost semnate note de acceptare pentru circa 5.200 de autoturisme Dacia, pe locul al doilea situându-se Renault Nissan, cu peste 1.000 de unităţi, iar pe locul al treilea -  Skoda, cu aproape 860 vândute în cadrul programului. Românii s-au mai arătat interesaţi în mod deosebit de mărcile Ford (609 unităţi), Opel (608) şi Hyundai (606).

Cele mai puţine maşini vândute până pe 15 mai au fost Lada (1 autoturism), Honda (2) şi Mazda (6). Audi nu a vândut nicio unitate în cadrul programului Rabla.

Programul Rabla se va derula în trei etape în acest an - până pe 29 mai, de la 1 iunie la 31 august şi de la 1 septembrie până pe 11 decembrie -, pentru fiecare etapă fiind alocate câte 76 milioane lei (respectiv pentru câte 20.000 de maşini). Bugetul total pentru acest an este de 228 milioane lei.

Ministerul Mediului, Nicolae Nemirschi, declara pe 8 mai că prima de casare va rămâne 3.800 lei în acest an, chiar dacă nu vor fi vândute în totalitate cele 60.000 de autoturisme programate, iar în prezent ministerele Mediului şi al Finanţelor caută noi variante pentru acest program.

Marţi, liderul Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat că va propune Ministerului Finanţelor dublarea primei de casare faţă de nivelul actual, de 3.800 lei, pentru a relansa industria auto din România, chiar dacă această măsură va înjumătăţi numărul celor ce beneficiază de programul Rabla, argumentând că suma alocată în acest moment este neatractivă. 
Mai multe articole despre:
maşină Ministerul Mediului Dacia rabla autoturism