Apple a raportat un profit net peste aşteptări datorită vânzărilor mari de iPhone
Profitul şi vânzările Apple Inc. din al doilea trimestru fiscal au depăşit estimările analiştilor, în contextul în care iPhone şi noile versiuni ale iPod au sprijinit puternic afacerile companiei.
Apple a vândut 3,79 milioane de unităţi iPhone în trimestrul trecut, dublu faţă de aceeaşi perioadă din anul financiar anterior. Acţiunile Apple s-au scumpit cu 42% anul acesta şi au închis şedinţa de miercuri la 121,51 dolari/titlu, pe piaţa Nasdaq.
Compania se aşteaptă ca vânzările din al treilea trimestru să se situeze între 7,7 şi 7,9 miliarde dolari, la un profit de până la un dolar/acţiune.