Antonescu: Văzându-l pe Băsescu, încep să apreciez că în '90 Iliescu nu a pus armata să ne împuşte
Prezidenţiabilul PNL Crin Antonescu a declarat că Ion Iliescu este de apreciat pentru că în anii '90 nu a pus armata să împuşte oameni în Piaţa Universităţii, arătând că are îndoieli că actualul preşedinte,Traian Băsescu, ar fi făcut la fel, în condiţiile în care el nu suportă criticile.
Analiza lui Antonescu a continuat, comparându-le pe Iliescu cu actualul şef al statului. "Numai că, văzându-l pe Traian Băsescu, încep să apreciez că în 1990 Ion Iliescu nu a pus armata să ne împuşte în Piaţa Universităţii. Oare ce făcea Traian Băsescu, contestat în stradă de zeci de mii de oameni în fiecare duminică, aşa cum s-a întâmplat în '90, '91, '92? Domnul Traian Băsescu nu suportă criticile, nu suportă o majoritate parlamentară potrivnică. Să ne gândim la asta", a precizat el.
"În rest, eu nu am nimic comun cu Ion Iliescu, nu eu m-am dus să-mi depun candidatura de mână cu Ion Iliescu, ci domnul Mircea Geoană care, după ce acum câţiva ani l-a detronat pe Ion Iliescu, cu pretenţia de a reforma un partid, l-a reformat într-atât de tare încât a ajuns să se ducă tot cu bunicuţa, cum se spune, de mână la înscriere. Şi, spre deosebire de Traian Băsescu, nu cred că în spatele lui Geoană este Iliescu, domnul Geoană apare în aceste alegeri din spatele lui Ion Iliescu", a încheiat Antonescu.
Mai multe articole despre:
Mircea Geoană
Traian Băsescu
Crin Antonescu
Ion Iliescu
Piaţa Universităţii
aramata