MENIU

Antonescu spune că plânsul lui Băsescu a devenit o "ceremonie"

Foto: NewsIn

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri, la Timişoara, despre momentul în care preşedintele Traian Băsescu a plâns la ceremonia oficială de încheiere a misiunii româneşti din Irak, că este doar o "ceremonie" de care s-a săturat.

"Nu e suficient pentru un preşedinte care are în mod clar sub control Guvernul, să deplângă sacrificiul soldaţilor în teatrele de operaţiuni. Mai trebuie ceva, şi anume ca acest preşedinte să-şi folosească autoritatea şi influenţa directă asupra Guvernului, ca bugetul MApN să nu fie devastat ca la rectificarea din urmă, pentru că (...) veniturile s-au redus cu peste 20%.(...). Restul sunt ceremonii şi de ceremonii, depuneri de coroane de flori, acum văd că s-a inventat şi plânsul pe teatrele de operaţiuni, ne-am săturat", a declarat, vineri, Crin Antonescu, în cadrul unei vizite electorale la Timişoara.

Preşedintele Traian Băsescu a plâns, joi, la baza militară de la Tallil, la ceremonia oficială de încheiere a misiunii româneşti din Irak, începută în urmă cu 6 luni şi care se va finaliza în 31 iulie.

Crin Antonescu, alături de prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, au participat, vineri, la Timişoara la înmânarea carnetelor de membri a noilor veniţi în filiala Timiş a PNL şi l-au premiat cu o diplomă de onoare pe cel mai bătrân membru liberal din Timiş, care are 95 de ani şi s-a înscris în PNL în urmă cu 77 de ani.

Mai multe articole despre:
PNL Traian Băsescu Crin Antonescu ceremonie plâns