MENIU

Antonescu: Rămânem în opoziţie, dar colaborarea cu PSD s-a încheiat

Crin Antonescu

Liberalii schimbă foaia. Dacă în al doiea tur al prezidenţialelor s-au \"aliat\" cu PSD-ul, după dezamăgirea trăită odată cu pierderea alegerilor, liberalii decid să rămână în opoziţie, dar încheie orice fel de colaborare cu social-democraţii.

\"Odată cu alegerile prezidenţiale, colaborarea dintre cele două partide pentru suţinerea lui Geoană se încheie aici. PNL şi PSd sunt două partide care vor fi în opoziţie, dar care nu vor fi legate prin alianţă\", a spus liderul PNL, Crin Antonescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

În ceea ce priveşte nominalizarea lui Emil Boc în funcţia de premier, Antonescu este de părere că aceasta demonstrază că Traian Băsescu este \"consecvent cu ceea ce a făcut în primul mandat\". Mai mult, spune liberalul, singurul criteriu de care îi pasă lui Traian Băsescu este cel al \"docilităţii totale\".

După eşecul alegerilor prezidenţiale, liberalii au decis, se pare, să rămână în Opoziţie. Totodată, PNL-ul va intra într-o perioadă de reorganizare, \"de deschidere şi de încercare de a face un alt fel de politică\", potrivit preşedintelui Antonescu.

\"Vom face opoziţie ca un partid de dreapta, pentru apărarea statului de drept şi a regimului democratic, pentru buna guvernare a României. PSD, fiind un partid de stânga, presupun că va face acelaşi lucru în zona politică în care activează. Locul comun dintre noi va fi unirea eforturilor pentru apărarea statului de drept, a regimului parlamentar, într-o lume politică confruntată cu tendinţa din ce în ce mai evidentă de a fi câmpul de luptă al unui singur om\", a spus liderul PNL.

Atacul la adresa preşedintelui nu s-a oprit, însă, aici. \"Unii acţionează în România ca şi cum ar fi într-o republică prezidenţială. Se postulează deschis ideea că cine nu face ce doreşte preşedintele este în afara jocului legitim, este un fel de duşman al poporului, cineva care nu serveşte interesului naţional\", a completat Antonescu.

În ceea ce priveşte învestirea Guvernului Boc, liberalul a refuzat să ofere o poziţie clară asupra modului în care va vota partidul său. \"Este un lucru secundar pentru că acest guvern are majoritate şi va intra în funcţiune chiar dacă noi nu vom da acest vot. I-am comunicat premierului demis, interimar, desemnat şi l-am asigurat că procedurile pot să decurgă în cel mai rapid mod posibil, din punctul nostru de vedere şi probabil că luni vom proceda la tot ceea ce este necesar în Parlament\", a încheiat Antonescu.