MENIU

Antonescu: Prezenţa lui Bogdan Olteanu în postul de viceguvernator este nepotrivită

Foto: NewsIn

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, consideră că prezenţa lui Bogdan Olteanu în postul de viceguvernator este nepotrivită. El susţine că lipsa unei experienţe în sistemul bancar a lui Olteanu este un argument mult prea puternic împotriva acestuia, îşi asumă responsabilitatea pentru această numire şi aminteşte că propunerea iniţială a fost Daniel Dăianu.

Crin Antonescu îşi face autocritica pentru numirea fostului său coleg de partid Bogdan Olteanu în scaunul de viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR) şi spune că aceasta este inoportună.

În cadrul unui dialog cu cititorii HotNews, Antonescu a precizat că prima propunere a fost Daniel Dăianu, fost ministru de Finanţe şi europarlamentar PNL, dar acesta ar fi fost respins de comisiile de buget finanţe. "Prezenţa lui Bogdan Olteanu în postul de viceguvernator este nepotrivită şi îmi asum partea de responsabilitate pentru acest lucru. Olteanu are foarte multe calităţi, şi sunt convins că activitatea sa va fi una bună, dar lipsa experienţei de vârf în sistemul bancar este un argument mult prea puternic împotrivă. Am spus că-mi asum partea de vină pentru această decizie, ca preşedinte al PNL, şi nu are rost să dau explicaţii contextuale, reale de altfel", a declarat Antonescu.

Numirea surprinzătoare a lui Olteanu în postul de viceguvernator al Băncii Centrale în detrimentul lui Lucian Croitoru (devenit între timp premier desemnat), s-a lăsat cu scandal. PD-L a acuzat PNL şi PSD că susţin un om fără experienţă bancară, dar totuşi fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a primit votul parlamentarilor. Nici guvernatorul BNR Mugur Isărescu nu a părut încântat de ideea de a avea un poltician în conducerea instituţiei. Prezent la audierile Comisiei de buget-finanţe din Cameră, Isărescu a spus că ar prefera un om cu experienţă în sectorul bancar şi în relaţiile cu instituţiile internaţionale.

Daniel Dăianu la care  face referire Antonescu ca şi propunere iniţială a fost marginalizat în ultima vreme în PNL. Fost ministru de Finanţe în guvernarea CDR, Dăianu a fost ales în 2007 europarlamentar pe listele liberale, dar nu a mai fost desemnat candidat pentru un nou mandat în vara acestui an, reproşându-i-se lipsa de implicare în partid.