Antonescu, în faţa tinerilor liberali, l-a dat pe Paleologu ca exemplu de servilism în politică
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-a ilustrat discursul legat de servilismul din politică, susţinut sămbătă la Conferinţa tineretului liberal, dându-l ca exemplu pe actualul Ministru al Culturii, Toader Paleologu, despre care spune că este un "tânăr care dezamăgeşte".
"Domnul ministru Toader Paleologu (...) mi-a reproşat indignat la instalarea acestui Guvern că, în alocuţiunea mea, l-am numit "mic" .
A venit şi mi-a cerut socoteală pentru că îl numesc mic. Şi i-am spus
atunci cu toată durerea cu care vorbeşti cu un tânăr care dezamăgeşte.
Nu pot, domnule Paleologu, să vă spun altfel, pentru că l-am cunoscut
pe tatăl dumneavoastră, care era mare. Nu vă mai pot spune
dumneavoastră nici mare, nici mijlociu", a declarat liderul PNL, în
discursul susţinut la congresul organizat pentru alegerea noii
conduceri a organizaţiei de tineret a partidului.
Antonescu i-a
îndemnat pe membrii Tineretului Naţional Liberal să fie
disciplinaţi, niciodată servili, spunând că servilismul este o formă de
"mutilare a tinereţii, a demnităţii şi este foarte des prezent în
politică".
El a adăugat că, în politică, compromisurile trebuie făcute "mai tot timpul", dar nu în funcţie de filosofie sau doctrină, ci în funcţie de gust. "Încredeţi-vă în gustul politic care v-a făcut liberali şi nu altceva. Daţi-i crezare, ascultaţi-l, urmaţi-l, chiar dacă vă poate costa pe termen scurt, chiar dacă vă poate îndepărta temporar de o funcţie, de o demnitate, de un beneficiu. Pe termen lung veţi câştiga", le-a spus preşedintele PNL. "
În momentul în care un om
de cultura, de pregătirea, cu şansa lui Toader Paleologu, se cufundă în
servilismul de a declara zilele trecute că, şi dacă s-ar naşte din nou
Ionel Brătianu, nu ar avea nicio şansă în faţa lui Traian Băsescu, te
ia jalea. (...)", a comentat Antonescu.
Liderul liberal a invocat, în acest context, replica pe care i-a dat-o
Adrian Năstase preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase:
şi a spus că "proverbul" nu are dreptate decât pe jumătate. "Putem fi
siguri doar că prostia rămâne, frumuseţea, ca şi tinereţea, pot să nu
treacă, depinde de noi, pentru că tinereţea, ca şi frumuseţea, nu sunt
o stare biologică, ci o stare de spirit", a spus preşedintele
PNL, invocând tinereţea spirituală a lui Alexandrul Paleologu, tatăl
lui Toader Paleologu şi pe cea a lui Petre Ţuţea.